Ajutoare pentru unele familii nevoiașe din comuna Năeni

Fundația Telekom Romania și Crucea Roșie Română au organizat luni, 28 ianuarie,o acțiune umanitară prin care au oferit ajutoare pentru 100 de familii vulnerabile din mediul rural. În cadrul acestei inițiative au fost distribuite peste 75 de tone de lemne tăiate și 1,3 tone de alimente de bază către persoane aflate în dificultate din satele Năeni, Fântânele, Fințești, Proșca și Vârf din județul Buzău, comuna Mărculești și Sudiți din Ialomița, comuna Gurbănești, sat Valea Presnei și comuna Mânăstirea, sat Coconi din Călărași, satele Panduru, Caugagia, Ceamurlia de Sus, Camena și Baia din Tulcea. Beneficiarii au fost selectați pe baza anchetelor sociale realizate de primăriile locale, iar produsele oferite sunt deosebit de importante pentru aceste persoane, care se confruntă cu o luptă permanentă pentru supraviețuire.

A face bine se află în ADN-ul nostru, al celor de la Fundația Telekom, pentru care cazurile speciale reprezintă întotdeauna o prioritate. Încercăm să ajutăm de fiecare dată când ni se solicită sprijinul, iar prin colaborarea cu Crucea Roșie Română suntem siguri că ajungem la cei care se află cu adevărat în dificultate”, a declarat Ionela Păunică, Director Executiv Fundația Telekom Romania și Expert PR Telekom Romania. Cele 100 de familii au primit la domiciliu un palet de lemne de foc și 13 kg de produse alimentare, distribuite cu ajutorul voluntarilor. „Persoanele nevoiașe duc o luptă permanentă cu foamea. În sezonul rece situația acestora devine critică. Fie că vorbim despre bătrâni singuri sau de familii cu mulți copii, aceștia se luptă zi de zi cu frigul. De multe ori temperatura de afară este egală cu temperatura din casele lor. Mulțumim partenerului nostru, Fundația Telekom Romania, pentru că datorită sprijinului oferit reușim să ducem căldură și speranță în casele lor”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Director general, Crucea Roșie Română.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult