Aleșii județeni sunt convocați în ședință extraordinară, pe 9 mai, o zi cu triplă semnificaţie pentru poporul român

de Stiri Buzau Media

Consiliul Judeţean Buzău se convoacă în şedinţă extraordinară, joi, 09 mai, la ora 09:00. Sedinţa va avea loc în sala D. Filipescu, iar pe ordinea de zi se află spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre privind asumarea organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziţia produselor aferente Programului pentru şcoli al României la nivelul judeţului nostru. Potrivit expunerii de motive, proiectul de hotărâre a fost iniţiat în considerarea unei ultime modificări a Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017 — 2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia prin Hotărârii Guvernului nr. 52/2019. Astfel, conform prevederilor Cap. I/Anexa 6 la Hotărârea Guvernului nr. 52/2019 responsabilitatea asumării de către consiliile judeţene, prin hotărâre, a aplicării Programului, organizării şi derulării procedurilor de achiziţie revine acestora, numai dacă, consiliile locale, municipale, orăşeneşti şi comunale nu îşi asumă tot prin act administrativ această responsabilitate. În acest sens, s-a solicitat tuturor consiliilor locale din judeţul Buzău ca prin hotărâre să îşi assume sau să nu îşi asume responsabilitatea aplicării Programului prin hotărâri adoptate. Toate consiliile locale au declinat responsabilitatea de organizare şi derulare a procedurilor de achiziţie publică în acest Program către Consiliul Judeţean Buzău. Cu privire la stadiul derulării procedurilor de achiziţie publică pentru atribuirea acordurilor – cadru de furnizare produse lactate, de panificaţie şi fructe sunt prevăzute în Informarea responsabilului de procedură din cadrul Serviciului achiziţii publice şi contracte, sintetic precizând: – procedura pentru furnizare produse lactate se va relua după adoptarea prezentei hotărâri; procedura pentru furnizarea produselor de panificaţie este finalizată şi contractul se va perfecta până în data de 10 mai; procedura de furnizare fructe este în faza de evaluare a ofertei tehnice.