Amenzi de aproape 15.000 de lei, aplicate de polițiștii locali celor care fac mizerie în oraș

Polițiștii locali buzoieni din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică și Compartimentul Protecția Mediului, au în perioada 22 – 31 iulie, o serie de acțiuni  pentru asigurarea ordinii și curățeniei în municipiul Buzău, în parcurile Marghiloman, Crâng și Tineretului, Sfinții Îngeri, Aviatorilor (în zona Prefecturii Buzău), Vasile Voiculescu și Hasdeu. Totodată, ei au desfășurat acțiuni și în  zonele: Strada Șantierului – Strada Piersicului – Strada Transilvaniei (zona SC Luscan) – Strada Haiducului – Strada Al.Grădinilor și Strada Primăverii pentru a identifica și sancționa persoanele care aruncă pe domeniul public gunoaie, sau depozitează materiale de construcții, nisip și reziduuri din demolări ori de altă natură. Prin urmare, în cadrul acestor acțiuni au fost aplicate 83 de amenzi în valoare  totală de 14.850 lei. Pentru încălcarea unor astfel de fapte amenda este cuprinsă între 500 – 1.000 lei pentru persoane fizice și între 1.000 –2.500 lei, pentru persoane juridice. Polițiștii locali le reamintesc buzoienilor că este interzis să depoziteze în alte locuri decat cele special amenajate (la platform de gunoi) materiale de construcții, gunoiul menajer, gunoiul rezultat de la animale, pământul, deșeurile și reziduurile de orice natură.

 

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult