ANAF înfiinţează Registrul entităţilor sau unităţilor de cult

de Stiri Buzau Media

Agenția Națională de Administrare Fiscală supune dezbaterii publice Procedura privind organizarea Registrului entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. Înscrierea în registru se solicită de către entitatea/unitatea de cult, prin depunerea formularului 163 “Cerere de înscriere/radiere în/din Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă  deduceri fiscale. Entitatea/unitatea de cult se înscrie în registru dacă, la data depunerii cererii, îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

  • a) desfăşoară activitatea în domeniul pentru care a fost constituită;
  • b) a îndeplinit toate obligaţiile fiscale declarative prevăzute de lege;
  • c) nu are obiigaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile;
  • d) a depus situaţiile financiare anuale, prevăzute de lege;
  • e) nu a fost declarată inactivă, potrivit art.92 din Codul de procedură fiscală.

Cererea se completează cu ajutorul aplicaţiei informatice afişată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă împreună cu cererea entitatea/unitatea de cult depune şi certificatele de atestare fiscală eliberate de organele fiscale locale, în a căror evidenţă aceasta este înregistrată ca piătitor de impozite şi taxe locale. ANAF va soluţiona cererile în termen de 10 zile de la depunere. Registrul va cuprinde următoarele informaţii:

  • a) denumirea entităţii/unităţii de cult;
  • b) codul de identificare fiscală;
  • c) adresa domiciliului fiscal;
  • d) data înscrierii în registru;
  • e) data radierii din registru;
  • f) informaţii privind înscrierile şi radierile în/din registru.

Registrul va fi public, potrivit legii, se va afişa pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro/lnformaţii publice.