Angajatele din învățământ se vor putea pensiona, opțional, la 65 de ani

Guvernul a adoptat, joi, o ordonanță de urgență care prevede că persoanele de sex femininin care lucrează în instituțiile de învățământ se pot pensiona, opțional, la 65 de ani, în loc de 63. Ordonanța transpune în lege o decizie a Curții Constituționale cu privire la vârsta de pensionare.

„Un alt proiect de act normativ este o Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii educației în vederea armonizării acestei legi cu Codul Muncii și pentru implementarea unei decizii a Curții Constituționale în ceea ce privește vârsta de pensionare a personalului de gen feminin angajat în instituțiile de învățământ. A fost o lacună a legislației trecute în ceea ce privește vârsta de pensionare, posibilitatea ca persoanele de gen feminin, opțional, să decidă rămânerea în activitate până la vârsta de 65 de ani, așa cum este permis în Codul Muncii și pentru celelalte categorii de profesii. Era o excepție, CCR a decis că este neconstituțional și prin urmare Guvernul a adoptat acestă ordonanță pentru a transpune decizia Curții„, a afirmat șeful Cancelariei Guvernului Ionel Dancă, joi, la finalul ședinței de Guvern.

Legislația în vigoare exceptează persoanele de sex feminin de la posibilitatea de a se pensiona la 65 de ani, iar Curtea Constituțională s-a pronunțat în defavoarea acestei excepții.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult