Aproape 3.000 de buzoieni afectaţi de viroze şi pneumonii

de Stiri Buzau Media

Social^Aproape 3.000 de buzoieni afectaţi de viroze şi pneumoniiValul de frig îşi face simţită prezenţa printre buzoieni. Aproape 3.000 de pacienţi s-au prezentat la cabinetele medicale prezentând simptome specifice virozei sau pneumoniei. În ultima săptămână, 2.049 de buzoieni au fost diagnosticaţi cu viroze, 6 dintre ei prezentând forme mai grave şi având nevoie de internare în spital. Totodată, 658 de buzoieni au primit diagnosticul de pneumonie, 30 dintre aceştia au rămas pe paturile de spital până la vindecare. Cei mai vulnerabili în faţa afecţiunilor respiratorii se dovedesc a fi copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani (646 cazuri), urmaţi de micuţii cu vârste între 2 şi 4 ani (455 cazuri). Până la această data, la nivelul judeţului Buzău nu s-a înregistrat niciun caz de gripă.

Cei care vor să se ferească de virusul gripal de pot vaccina. Până acum 8.616 buzoieni au ales să se imunizeze împotriva gripei. Judeţului Buzău i-au fost repartizate de către Ministerul Sănătăţii, în acest sezon rece, 13.070 doze de vaccin antigripal.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns