Atenție mare în trafic și la viteză! Poliția a demarat acțiunea TISPOL – radarele vor pândi la tot pasul

de Stiri Buzau Media

Poliţiştii buzoieni sunt angrenaţi în această săptămână,  în acţiuni preventive pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, circumscrise calendarului campaniei „SPEED” al Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL). Astfel astăzi, se derulează acțiunea Speed Marathon, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei. Vor fi folosite echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, care vor fi amplasate în sistem „cascadă”, în special în zonele unde se înregistrează cele mai mari valori de trafic. Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu. Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive.

Poliţiştii buzoieni recomandă șoferilor să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată permanent condiţiilor de drum și de trafic. Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.