fbpx

Atenţie, patroni! ITM vă poate sancţiona pentru neprotejarea lucrătorilor expuşi la temperaturi extreme

1519376_10152890564811181_4909216778554086017_oBuzăul se află, până la începutul săptmânii viitoare, sub atenţioare de cod galben de ger. În această perioadă, cei care lucrează în aer liber sunt expuşi unor riscuri, cum ar hipotermia ce poate avea consecinţe grave. În aceste condiţii meteo, Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău atrage atenţia angajatorilor că sunt obligaţi să distribuie ceai fierbinte şi să acorde pauze de refacere a capacităţii de termoreglare angajaţilor care lucrează expuşi la temperaturi extreme, când termometrul scade sub -20 de grade sau în condiţii de vânt, care pot fi corelate cu aceste valori.

În situaţia în care angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, vor dispune reducerea duratei de lucru în mod corespunzător sau întreruperea acestuia cu asigurarea continuităţii la locurile de muncă. Pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă. Ulterior, vor fi stabilite modalităţile de recuperare a timpului nelucrat. Aceste măsuri minimale de protecţie a sănătăţii salariaţilor trebuie luate dacă temperaturile extreme se menţin cel puţin două zile consecutiv. În caz de nerespectare a prevederilor legale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă 99/2000 privind măsurile care pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, sancţiunile pot fi amenzi de la 1.500 la 2.500 lei sau chiar sistarea activităţii companiei până la remedierea deficienţelor constatate –  precizează ITM Buzău.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult