Atenție șoferi! Traficul rutier va fi restricționat în zona Siriu, la o singură bandă, pe toată lungimea Viaductului Giurca, începând de astăzi

de Stiri Buzau Media

Direcția Regională de Drumuri și Poduri București anunță că pentru efectuarea unor lucrări provizorii la km 82+750, pe DN 10, la Viaductul Giurca, începând de astăzi, de la ora 11:00, circulația rutieră va fi restricționată pe toată lungimea viaductului, la o singură bandă de circulație, în lățime de 2,25 m. Reprezentanții instituției mai menționează că restricția de 3,5 to, instituită pentru km 86+300, rămâne în continuare și este valabilă și pentru Viaductul Giurca. Zona va fi semnalizată corespunzător. Șoferii care tranzitează zona sunt rugați să circule cu atenție și să respecte restricțiile instituite temporar. Viaductul Giurca, situat pe DN 10, în zona Siriu, a început să se deterioreze vizibil, de o bună bucată de timp, în structura situată la zeci de metri deasupra solului apărând o gaură prin care se vede prăpastia. Viaductul este lung de aproximativ 280 metri și are o înălțime a pilonilor de 46 de metri.