Au fost scoase la concurs mai multe posturi în cadrul MAI!

de Stiri Buzau Media

Peste 500 de posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al structurilor subordonate au fost scoase la concurs, după ce Guvernul a aprobat memorandumul propus de MAI.  Memorandumul privește deblocarea a 506 posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al structurilor aflate în subordine, care la acest moment sunt ocupate prin împuternicire.

Ocuparea prin concurs a funcțiilor de conducere este importantă pentru asigurarea predictibilității în carieră, a continuității exercitării actului managerial, precum și pentru eficientizarea activității structurilor Ministerului Afacerilor Interne.  Cele mai multe dintre funcțiile de conducere scoase la concurs sunt la Inspectoratul General al Poliției Române – 281, 90 dintre posturi sunt la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și 31 la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Restul sunt funcții de conducere din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul general pentru Imigrări, Direcția Generală Anticorupție, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Oficiul Responsabil cu Protecția Datelor Personale, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date s.a.

Scoaterea la concurs a acestor posturi nu produce impact financiar, fondurile pentru asigurarea salariilor fiind deja incluse în bugetul MAI pe acest an, având în vedere că funcțiile sunt ocupate prin împuternicire, iar persoanele împuternicite beneficiază de aceleași drepturi salariale ca cele care ocupă funcția de conducere în urma concursului. Posturile deblocate prin Memorandum vor fi ocupate doar prin concursuri organizate în condițiile legii, în funcție de specificul fiecărei funcții în parte.

Tot în cursul anului 2018, începând cu luna mai au mai fost scoase la concurs 2015 funcții de conducere vacante existente la nivelul instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea MAI. Ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice a fost suspendată  prin O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

Știri despre: , , ,