Au sosit biletele de tratament pentru pensionari!

de Stiri Buzau Media

bilet-tratamentCasa Judeţeană de Pensii Buzău a primit, până acum, 2.407 bilete de tratament pe care urmează să le împartă către buzoienii care au făcut cereri în acest sens. În lunile viitoare, numărul biletelor de tratament va fi suplimentat cu alocările venite din partea operatorilor privați interesați să încheie contracte în acest sens. Deja Casa Județeană de Pensii a primit cereri încă de la începutul anului astfel încât, în prezent, numărul potențialilor beneficiari depășește jumătate din numărul  total al biletelor atribuite Buzăului, dar pe parcursul anului sunt solicitanţi care renunţă la bilete fie pentru că nu le convine perioada în care ar trebui să meargă la tratament, fie din cauza destinaţiei, iar de cele mai multe ori reprezentanţii Casei de Pensii rămân la finalul anului cu bilete de tratament neatribuite. Prima serie de pensionari care vor beneficia de aceste bilete urmează să plece în sejururi pe 16 februarie.

Sejururile în stațiunile balneoclimaterice se vor atribui după aceleași criterii ca și în anii anteriori. După depunerea solicitării se va întocmi un punctaj pe baza valorii pensiei potențialului beneficiar, tipul pensiei şi se va tine cont dacă titularul a mai fost sau nu plecat, în ultimii doi ani, la tratament prin Casa de Pensii. Durata unui sejur este de maxim 16 zile, iar în preţul biletului intră tariful pentru 12 zile de tratament.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns