Autobuzele achiziționate de Trans Bus ar urma să fie văzute pe traseele din municipiu și din afara lui, după mijlocul lunii august

de Stiri Buzau Media

Parcul auto al societății Trans Bus se va îmbogăți cu alte 24 de autobuze, care vor ajunge până la sfârșitul acestei luni sau începutul lunii august. Este vorba despre autovehicule marca Mercedes Citaro, de 12 metri lungime, fabricate în 2007, care se încadrează la standardul de poluare Euro5. Prețul unui astfel de autobuz este de aproape 32.000 de euro. ,,Autobuzele sunt dotate cu aer condiționat, atât pentru șofer, cât și pentru călători, cu accesorii pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi în autobuz, precum și un loc special dedicate, plus sisteme de informare exterioare și interioare, adică afișaje electronice de informare. Primul lot, format din 5 autobuze, va veni probabil în această săptămâna asta, iar mai apoi vor mai veni, tot în loturi de câte 5. Probabil că la sfârșitul acestei luni sau luna viitoare să le am pe toate în curte, aici”, a declarat pentru Buzăumedia, Gică Toader, directorul Trans Bus Buzău.

Imediat ce autovehiculele vor ajunge în curtea societății, acestea vor fi verificate tehnic și mai apoi înmatriculate. Achiziţionarea autobuzelor va asigura o frecvenţă sporită, în contextul în care începând cu data de 17 august, toate microbuzele vor fi retrase de pe traseele din oraș. ,,O parte din ele o să le ducem în programul de transport de pe Buzău, ținând cont că cu data de 17 august vor expira licențele de transport pentru maxi-taxi și vor ieși de pe traseu. Prin urmare, va trebui să regândim programul de transport, iar o parte dintre ele le vom folosi în ADI, o să înființăm noi trasee, gen Gălbinași, Țintești, Stâlpu, Merei, Monteoru și vom mai vedea și ce alte zone vor mai fi”, a adăugat directorul societății. Cele 24 de autobuze marca Mercedes Citaro au fost achiziţionate prin licitaţie SEAP.

Știri despre: , ,