Automatele de cafea vor fi vizate de o acţiune de control la nivel naţional

Sursa foto:wikipedia

Automatele de cafea vor fi vizate de o acţiune de control la nivel naţional, iar Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va autoriza funcţionarea fiecărui aparat, a declarat recent, într-o conferinţă de presă preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Pîrvu. „În prezent, avem o acţiune de control care va începe la nivel naţional şi care se referă la automatele de cafea. Acestea, în momentul de faţă, în urma specificaţiilor tehnice transmise de către producător, reiese că nu au dreptul să funcţioneze outdoor, ci numai indoor. De asemenea, nu au voie să funcţioneze decât dacă sunt branşate la o reţea de apă şi trebuie să se scrie pe eticheta lor ceea ce beţi, respectiv cafea sau… cafea cu albitor, pentru că nu vorbim despre cafea cu lapte, ci cafea cu înălbitor de rufe, de ce vreţi dumneavoastră…Machiatto nu e machiatto… La automatele de cafea „nicht” cafea măcinată. Intrăm în foarte multe amănunte. Din nefericire, nu voi încasa eu, ca de obicei. Noi decât constatăm şi sunt alte entităţi care vor face asta. ANSVSA va trebui să meargă la fiecare loc în care un automat de cafea se instalează. Acolo va primi autorizaţie de funcţionare. Deja, am dat informări către ANSVSA şi ANAF”, a afirmat şeful ANPC.

Sursa: lexcafe.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult