Belgianul Jean Pierre Van Der Meiren, desemnat Cetățean de Onoare al județului Buzău

de Stiri Buzau Media

Inițiator al colaborării dintre județul Buzău și regiunea Flandra de Est din Belgia, Jean Pierre Van Der Meiren a primit titlul de Cetățean de Onoare al județului Buzău, în urma votului unanim dat astăzi, de consilierii județeni. Jean Pierre Van Der Meiren a fost viceprimar al orașului Oudenaarde, cu care Buzăul s-a înfrățit încă din anul 1991. Mai apoi, în 1992 a fost deputat în Parlamentul Flandrei de Est, poziție din care a ajutat județul nostru, prin diferite proiecte. Atunci, Jean Pierre Van Der Meiren a realizat numeroase proiecte pe care Guvernul Flandrei de Est le-a sprijinit financiar și logistic. Peste două milioane de euro au alocat belgienii finanțării unor proiecte în domeniul medical, social și umanitar.

De numele fostului demnitar se leagă înființarea, la Buzău, a serviciului de îngrijiri la domiciliu Crucea Alb Galbenă.  În 1995 a început reabilitarea Spitalului Județean Buzău, iar în paralel, sute de cadre medicale, medici si asistente au beneficiat de pregătire în IT, limba engleză și francez. Alte cadre medicale de la unitățile spitalicești din Buzău, Nehoiu și Râmnicu Sărat au mers la Spitalul Universitar din Gent unde au beneficiat de stagii de pregătire.

La Buzău, Jean Pier Van Der Meiren este considerat un adevărat prieten. Pentru că a ajutat județul Buzău, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu a propus în ședința de astăzi să i se confere titlul de cetățean de onoare al județului. Petre Emanoil Neagu  i-a înmânat lui Pierre Van Der Meiren, diploma, placheta și un aranjament floral, iar belgianul, la rândul său, i-a oferit președintelui un trofeu pentru sprijinirea Crucii Alb-Galbene.