Buzăul intră de mâine sub cod galben de ploi

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:ANM
Sursa foto:ANM

Administrația Națională de Meteorologie anunță că mai multe județe din țară, printre care și Buzăul, intră de mâine, 7 iulie, ora 12.00 până luni, 9 iulie, ora 21:00 sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină.  Cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.

Cantități mari de precipitații vor fi semnalate în județul Buzău, începând de la orele prânzului, până luni, seara, ora 21.00. ,,În acest interval, în zonele deluroase și montane, precum și în Oltenia, Transilvania și local în Muntenia, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp”, mai anunță ANM.

Știri despre: , ,