BUZĂUL ARE PESTE 850 DE MONUMENTE ISTORICE, ÎNSĂ O PARTE EXISTĂ DOAR PE HÂRTIE

 

sursa foto: wikipedia

Dintre cele peste 850 de obiective din lista cu monumente istorice din județul Buzău, mai puţin de jumătate sunt în mediul rural. Potrivit Direcţiei pentru Cultură Buzău, clădirile din judeţul nostru care sunt considerate monumente istorice şi sunt totodată, incluse pe lista Institutului Naţional al Patrimoniului au rămas mai mult pe hârtie. Tocmai din acest motiv, reprezentanții Direcţiei pentru Cultură au înaintat către INP o solicitare de declasare a acestora. Această problemă a fost discutată de reprezentanții instituției buzoiene cu secretarul de stat din Ministerul Culturii, Gheorghe Popa. Acesta din urmă le-a dat asigurări ca se va găsi o soluție în acest sens.

,,Am înaintat Institutului Naţional al Patrimoniului mai multe cereri de declasare, deoarece starea fizică a multor astfel de obiective necesită radierea lor de pe lista obiectivelor istorice. În mediul rural din Buzău sunt foarte multe obiective de acest gen care nu mai există de peste două-, trei decenii. Ele figurează însă în continuare pe lista aceasta a monumentelor istorice. Nu am primit încă un răspuns la solicitarea noastră. Am discutat această problemă săptămâna trecută cu secretarul de stat din Ministerul Culturii, Gheorghe Popa, care ne-a dat asigurări că se va finaliza un nou cod al patrimoniului, ca o bază legislativă sănătoasă” a menționat  Constantin Căţoi, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Judeţului Buzău.

Șeful instituției amintite a explicat din această categorie de obiective fac parte imobile neutilizate sau chiar abandonate. În cea mai mare parte, cele abandonate aparţin unor proprietari privaţi, iar pe cei mai mulţi, reprezentanții instituției nu au reușit să îi identifice. O altă situaţie semnalată de directorul Direcţiei pentru Cultură este cea a proprietarilor care nu vor colaboreze cu autorităţile. ,, Două dintre obiectivele importante pentru care am făcut demersuri în ultimul timp sunt Conacul Maican de la Gura Teghii şi Conacul Hariton de la Săhăteni. Acesta din urmă se află la stradă, aparţine unor arhitecţi care nu vor să intervină asupra monumentului, ceea ce înseamnă că autorităţile locale trebuie să ia atitudine” a mai declarat Constantin Căţoi.

În ultimul timp, Direcţia pentru Cultură Buzău a reuşit derularea unor proiecte europene pentru reabilitarea unor obiective foarte importante. Mai exact, se lucrează la ansamblul Mănăstirii Berca, la Biserica Sfinţii Împăraţi din Stâlpu, la Biserica din Sibiciu de Sus. Reabilitarea Mănăstirii Răteşti este un proces care, la acest moment, stagnează. Aici, potopul din mai 2014 a mişcat pământul de sub aşezământul monahal, iar cele 40 de maici au fost obligate să-și părăsească chiliile. Stareţa mănăstirii a obţinut în primăvara aceluiași an, fonduri europene pentru a transforma complexul într-un loc de pelerinaj şi turism religios.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: