Buzoiancă cercetată pentru evaziune fiscală de aproape un million de lei

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău referatul cu propunerea de începere a urmăririi penale, faţă de o buzoiancă de 32 de ani pentru evaziune fiscală. Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că, în perioada februarie – iunie 2015, în calitate de persoană fizică autorizată ce are ca obiect principal de activitate comerț cu ridicate al legumelor și fructelor, tânăra ar fi efectuat achiziții intracomunitare de legume – fructe care nu ar fi fost înregistrate în evidența contabilă, mărfurile astfel achiziționate fiind valorificate pe piața internă fără întocmirea documentelor justificative legale de vânzare. Prin neînregistrarea veniturilor în sumă de 949.871 de lei, tânăra s-ar fi sustras de la plata către bugetul de stat a unor obligații fiscale în sumă de 335.598 de lei. Poliţiştii de investigare a criminalității economice continuă cercetările şi întreprind activităţi în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult