Buzoienii sunt așteptați astăzi, la grandiosul spectacol de muzică popular ”Din suflet românesc”

de Stiri Buzau Media

Cetățenii municipiului Buzău vor avea parte astăzi de cel mai mare spectacol de folcor ”Din suflet românesc”, organizat de municipalitate, în colaborare cu Televiziunea Română, care este dedicat Centenarului. Primăria a distribuit peste 2200 de invitații, iar în afară de cele trimise către unitățile de învățământ și  instituții, în jur de o mie de invitații au fost înmânate buzoienilor. Printre invitaţii speciali din spectacol se numără şi orchestra „Lăutarii” din Chişinău, care va susţine un recital de muzică populară din cele două ţări, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros dar și interpreți cunoscuți ai muzicii populare românești precum Ion Paladi, Ansamblu ,,Ștefan Vodă”, Grigore Lese, Benone Sinulescu, Laura Lavric, Sava Negrean Brudașcu, Traian și Valeria Ilea și Ansamblul de dansuri Transilvania.  Spectacolul va fi difuzat pe 27 martie, atât în România, cât şi în Republica Moldova.