Calendar de proiecte educative la Buzău, în luna francofoniei

Ziua Internațională a Francofoniei se sărbătorește pe 20 martie, cu scopul promovării limbii franceze și a valorilor francofoniei. Inspectoratul Școlar Județean Buzău a propus un calendar de proiecte educative dedicate acestei zile. Pe 19 martie, la Liceul de Deficienți de  Vedere din Buzău, a fost organizată o șezătoare francofonă, cu participarea elevilor de la această unitate de învățământ și de la Școala Gimnazială din Merei. Sub semnul solidarității și al cooperării pentru o autentică incluziune școlară, elevii liceului gazdă au prezentat informații esențiale despre f/Francofonie și au completat arborele francofoniei. Atelierul de mărgelit le-a oferit ocazia de a promova patrimoniul românesc și, mai ales, de a colabora pentru realizarea unor produse tradiționale. În partea finală, după o suită de dansuri populare, prezentată de elevii de la Școala Gimnazială din Merei, toți participanții și-au dat mâna pentru alte dansuri  românești.

Pe 20 martie, la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, elevi și profesori din 4 unități de învățământ din Buzău au sărbătoritfrancofonia, prin creații literare în limba franceză, realizate sub sigla proiectului „PIQUE-NIQUE POETIQUE HAIKUNOI”. Proiectul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu Institutul Francez din România, Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România, BRECO al Organizației Internaționale a Francofoniei și Centrul Cultural Francofon Buzău. În săptămâna 18-22 martie, Inspectoratul Școlar Județean Buzău realizează, în premieră, un proiect de colaborare cu Inspectoratul Școlar din Rouen, Franța. Inspirați de cuvintele lansate de campania „Dis-moi dix mots”, elevi și profesori buzoieni au lucrat, din luna ianuarie, împreună cu școli din regiunea Normandia, realizând diferite produse pe care le vor prezenta în această săptămână în cadrul unor întâlniri online : expoziții, cărți și reviste, filme de prezentare a orașului și a județului Buzău, lucrări de scriere decorativă, creații muzicale etc.

Din județul Buzău, unitățile de învățământ implicate în acest proiect sunt Școala Gimnazială Mătești, Școala Gimnazială „PH Zangopol”, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială nr 1, Rm Sărat, Liceul Tehnologic „Sf Mucenic Sava”, Berca. Încă de la prima întâlnire directă pe care au avut-o luni, pe 18 martie, elevii de la Școala Gimnazială Mătești cu elevi de la Școala „Queneau de Tessy” Bocage, partenerii francezi au apreciat nivelul foarte bun al competențelor de limba franceză ale elevilor și originalitatea lucrărilor, propunând continuarea parteneriatului. Astăzi și elevii celorlalte școli buzoiene din proiect vor avea ocazia de a-și prezenta produsele și de a comunica în direct cu elevii din Normandia.

Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Cultural Francofon Buzău vor coordona duminică, pe 24 martie, în parteneriat cu departamentul Campus France al Ambasadei Franței în România, participarea a 50 de profesori și liceeni din Buzău la RIUF, cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est. Tinerii buzoieni vor avea ocazia de a descoperi ofertele unor prestigioase universități francofone, participând și la conferințele care prezintă bursele Guvernului Francez și Ghidul universităților francofone din România. Cea de-a 10 ediție a Festivalului de muzică Francochanson, între 29 și 31 martie, va încheia calendarul evenimentelor francofone de la Buzău, bucurându-se de o participare deosebită,  peste 145 de elevi din 15 județe.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult