Campania națională de informare și promovare ,,Alege oaia” a ajuns și la Buzău!

de Stiri Buzau Media

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea a venit la Buzău să promoveze oaia, la un târg tradițional. Evenimentul a avut loc în parcarea noului centru commercial unde au fost amenajate mai multe căsuțe în care fermierii din județ și-au expus produsele tradiționale. Prezenți au fost din rândul autorităților, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, primarul Constantin Toma, prefectul județului Carmen Ichim precum și deputații Dănuț Pale și Sorin Lazăr. Ministrul a făcut turul standurilor cu produse tradiționale de unde a cumpărat produse de panificație brânză, cârnați și dulceață. Vizita la Buzău a ministrului Petre Daea a avut loc în cadrul campaniei de promovare „Alege oaia!”

,,Campania națională de informare și promovare ,,Alege oaia” a ajuns și la Buzău! Alături de domnul ministru Petre Daea, domnul primar Constantin Toma, doamna prefect Carmen Ichim, domnii deputați Dănuț Pale și Sorin Lazăr am degustat și apreciat produsele tradiționale ale fermierilor buzoieni! Producătorii locali merită susținerea tuturor autorităților, atât locale, cât și centrale pentru munca lor demnă de respect și pentru calitatea produselor pe care le oferă spre consum!” a menționat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

Obiectivul final al acestei campanii este păstrarea tradițiilor locale privind obiceiurile gastronomice de preparare a cărnii de oaie, creșterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine și înființarea la nivel național a unei piețe de Gross, iar la nivel județean constituirea de magazine destinate comercializării cărnii și a produselor din carne de oaie.