Când vor putea semna contractele de participare firmele din Buzău, validate în cadrul Programului Național Casa Verde Fotovoltaice

de Stiri Buzau Media

Prin Programul Național Casa Verde Fotovoltaice, 33.000 de locuinţe din România vor avea câte un sistem fotovoltaic subvenţionat cu până la 20.000 de lei.  Începând din data de 9 septembrie, persoanele fizice se pot înscrie în program, la una dintre aceste 260 de firme din țară. Administrația Fondului pentru Mediu a publicat deja pe site-ul instituției modelul de contract, precum și programarea pe baza căreia instalatorii validați trebuie să se prezinte la sediul Administrației Fondului pentru Mediu (Splaiul Independenței, Nr. 294, Sector 6, București) în perioada 2 – 6 septembrie 2019 pentru a semna contractele de participare în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională (Programul Național Casa Verde Fotovoltaice).

În vederea semnării contractelor, reprezentantul legal al instalatorului validat se va prezenta la sediul AFM cu actul de identitate valabil și cu dovada deschiderii contului la Trezorerie. De asemenea, contractul poate fi semnat și de către împuternicitul reprezentantului legal al instalatorului validat, caz în care se va prezenta actul de identitate și împuternicirea notarială. La nivelul județului Buzău,  Administrația Fondului pentru Mediu  a validat pentru acest program trei firme. Una își are sediul în satul Neculești, din Vintilă Vodă, cel de-al doilea agent economic este în Mărăcineni, pe strada Principală nr. 53. Cea de-a treia societate își are sediul în Vernești, pe strada Principală, numărul 640.  Lista instalatorilor validați în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională poate fi văzută aici:

[wp-embedder-pack width=”100%” height=”400px” download=”all” download-text=”” url=”https://www.afm.ro/main/programe/sisteme_fotovoltaice/2019/instalatori_validati-20190826.pdf” /]