Caravana SMURD – “Fii pregătit!” ajunge la Buzău

În zilele de 19 şi 20 mai, Caravana SMURD – “Fii pregătit!” se va afla în judeţul Buzău. Aceasta va fi amplasată în Piaţa Daciei din municipiul Buzău sâmbătă, 19 mai, între orele 10:00 – 18:00, urmând ca duminică, 20 mai, în acelaşi interval orar, vizitatorii să fie aşteptaţi în zona centrală din faţa Primăriei orașului Pogoanele. Este pentru al treilea an când caravana ajunge în județul nostru, în primii doi ani de la lansare aceasta parcurgând peste 35.000 de kilometri, prin intermediul ei fiind instruite peste 20.000 de persoane din 77 de localități.

Caravana SMURD – de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă – reprezintă un centru de formare mobil care dispune de o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a participanţilor.

Cursurile de instruire medicală se adresează atât populaţiei cât şi profesioniştilor, în compunerea caravanei existând şi o încăpere similară interiorului unei ambulanţe. În cadrul Centrului mobil de pregătire, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău vor susţine activităţi de pregătire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă, dar şi prezentări ale principalelor dezastre naturale care pot afecta România: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii.

Prezentările vor fi însoţite de recomandări privind modul în care populaţia trebuie să reacţioneze în cazul producerii unor astfel de evenimente. Totodată, cei prezenți vor putea viziona filme realizate de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, printre acestea regăsindu-se şi cele realizate în cadrul campaniilor naţionale de pregătire a populaţiei “R.I.S.C.- Renunţă. Improvizaţiile sunt Catastrofale” şi “Nu tremur la cutremur”. Buzoienii sunt invitați să participe la activităţile organizate la Caravana SMURD, întrucât acestea le vor aduce informaţii vitale privind modul de comportare înainte, pe timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă.

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult