fbpx

Care sunt etapele implementării Programului Național Casa Verde Fotovoltaice

 Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul. Înscrierea solicitantului la instalatorul validat se face prin prezentarea documentelor solicitate prin Ghidul de finanțare acestuia; dacă documentele sunt conforme cu cerințele din ghid, iar solicitantul îndeplinește criteriile, instalatorul rezervă suma solicitată, care se scade din valoarea alocată regiunii geografice din care face parte solicitantul.

Administrația Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii și introduse de instalator în aplicația informatică și publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate. În termen de 90 de zile de la data publicării rezultatelor, persoana fizică aprobată, prin intermediul instalatorului ales, are obligația să comunice la AFM avizul tehnic de racordare (ATR).

Apoi, se semnează contractele de finanțare nerambursabilă cu persoanele fizice care comunică avizul tehnic de racordare în termenul de 90 de zile, urmând ca implementarea proiectului să se realizeze în termen de 8 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care beneficiarul final depune la instalatorul validat certificatul de racordare şi încheie cu acesta toate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice, emiterea facturii şi plata contribuţiei proprii.

Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare. Toate informațiile privind desfășurarea acestui program pot fi regăsite pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare – Sisteme fotovoltaice. Reamintim că începând din data de 9 septembrie, persoanele fizice se pot înscrie în program, la una dintre aceste 260 de firme din țară.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult