fbpx

Ce purtăm la birou vara?

Sursa foto:Pinterest

Cât de greu este să îți adaptezi ținuta de birou la temperaturile extrem de ridicate? Poate fi simplu, cu puțină imaginație și un strop de inspirație. Atunci când se instalează canicula, sănătatea noastră devine mai mult ca oricând o prioritate. Așa cum trebuie să ne adaptăm dieta, care se bazează acum pe o alimentație mai ușoară și multă hidratare pentru a ne simți bine în pielea noastră, la fel de importantă este și procuparea pentru ținutele pe care le purtăm peste zi și care trebuie să ne asigure un confort chiar și atunci când temperaturile sunt extreme.

Varianta ideală este aceea de a ne bucura de vacanță pe tot parcursul verii, undeva pe malul mării sau la piscină, cu siguranță în aceste condiții canicula ar fi mai ușor de suportat. Dar pentru cei mai mulți dintre noi, vara înseamnă o vacanță de câteva săptămâni, iar în rest ore la birou și în aglomerația urbană care este cu atât mai apăsătoare în perioada verii. Alcătuirea unor ținute potrivite pentru a fi purtate vara la birou poate fi, de multe ori, o adevărată provocare, pentru că acestea trebuie să îmbine stiulul office cu lejeritatea de care avem nevoie acum. Iată câteva recomandări pentru alegerea ținutelor potrivite pentru birou în anotimpul cald:

Alege doar materiale naturale

În privința hainelor, alege bumbacul sau alte țesături naturale precum mătasea, vâscoza, inul. Purtând astfel de materiale pielea poate respira, nu transpiri, iar corpul tău își poate regla foarte ușor temperatura. Acordă o atenție deosebită încălţărilor pe care le porți pentru că de aici pornește starea ta generală de confort. Fără excepție, pielea naturală este cea mai bună alegere chiar și în anotimpul cald. Alege doar pantofi comozi, din piele naturală care vor permite picioarelor să respire și să se simtă confortabil. Unul dintre motivele pentru care multe femei se plâng de picioare umflate pe parcursul verii este și pentru că nu poartă încălțările adecvate.

Poartă cât mai mult alb și culori deschise

Vara aceasta se poartă mult albul, așa că profită de tendinţe și adoptă-l și în ținutele office. Dacă regulamentul companiei nu te obligă să porți neapărat pantofi cu toc, atunci o pereche de balerini, în culori vesele poate fi alegerea potrivită pentru o ținută de vară lejeră și ușor sport, în care te vei simți în largul tău cât stai la birou.

Optează pentru ținute lejere

Chiar și o ținută lejeră poate fi elegantă și potrivită pentru birou. De exemplu, o rochie vaporoasă dintr-un material de calitate sau o cămașă largă din bumbac sunt alegeri potrivite chiar și atunci când gradele din termometre sunt destul de multe. Și dacă ai norocul să îți poți accesoriza ținuta oricum, fără să fii nevoită să porți doar pantofi cu toc și vârful acoperit, nu lăsa una dintre cele mai hot tendințe ale verii să treacă și achiziţionează-ți o pereche de saboți, care asigura lejeritatea picioarelor şi scot din anonimat orice ținută.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

Sursa: avocatnet.ro

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult