Ce se întâmplă cu zilele libere de sărbători?

Finalul de an este aproape iar planurile pe care fiecare și le face pentru Crăciun şi Anul Nou mai au nevoie de o singură necunoscută: ce se întâmplă cu zilele de vineri, 27 decembrie si 3 ianuarie.

Dacă Guvernul decide să o declare vineri zi liberă, va lega o minivacanţă generoasă de 5 zile pentru bugetari întrucât 25 şi 26 decembrie pică miercurea şi joia. Dacă ziua de 27 decembrie nu va fi declarată zi liberă, după Crăciun, angajaţii la stat vor trebui să se întoarcă la muncă.

Cu siguranță conducătorii instituțiilor bugetare vor găsi soluții să compenseze lipsa de la serviciu pentru cel puțin o parte dintre salariați, cu recuperări în zilele din ianuarie, plasate la sfârșitul programului normal de lucru.

La fel va fi şi de Revelion: bugetarii vor avea liber în 1 şi 2 ianuarie, adică miercuri şi joi, iar vinerea, 3 ianuarie, va fi din nou la cheremul guvernanților. Guvernul ar putea să declare şi ziua de 3 ianuarie nelucrătoare, caz în care minivacanţa ar avea, din nou, cinci zile.

Anul 2020 ne aduce 15 zile libere, dar și câteva minivacanțe:

Anul Nou – minivacanță de 5 zile în cazul în care guvernul declara liberă ziua de 3 ianuarie

1 ianuarie (miercuri)
2 ianuarie (joi)

24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (vineri) – minivacanță de 3 zile.

Paști – minivacanță de 4 zile

17 aprilie – Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui (vineri)
19 aprilie – prima zi de Paşti (duminică)
20 aprilie – a doua zi de Paşti (luni)

1 mai – (vineri) – minivacanță de 3 zile

Ziua Copilului – 1 iunie (luni) – minivacanță de 3 zile

Rusalii – minivacanță de 3 zile

7 iunie – prima zi de Rusalii (duminică)
8 iunie – a doua zi de Rusalii (luni)

15 august – Adormirea Maicii Domnului (sâmbătă)

Sfântul Andrei / Ziua Națională – minivacanță de 4 zile

30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României (luni)
1 decembrie – Ziua Naţională a României (marţi)

Crăciunul – minivacanță de 3 zile
25 decembrie – prima zi de Crăciun (vineri)
26 decembrie – a doua zi de Crăciun (sâmbătă),

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult