Ce sume vor primi fermierii, pentru plățile pe suprafață și sprijinul cuplat la ovine sau caprine?

Recent s-a stabilit pentru anul 2019, prin Hotărâre de Guvern, cuantumul per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine. Prin adoptarea acestui act normativ, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va putea acorda începând cu 16 octombrie 2019 plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăţilor în avans.  Astfel, au fost aprobate cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,6082 euro/ha), plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv (48,7127 euro/ha), plata pentru înverzire (59,3201 euro/ha) și plata pentru tinerii fermieri (31,2477 euro/ha). Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafețelor determinate.

Pentru speciile ovine/caprine, plățile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 64.300.000 euro. Cuantumurile pentru plățile directe se calculează de către APIA prin raportarea plafoanelor la suprafețele determinate și la efectivul de animale eligibile. Sumele necesare pentru aplicarea plăților directe în sectorul vegetal și a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pentru anii 2019 și 2020. Aplicarea prevederilor actului normativ va permite beneficiarilor plăților să-și elaboreze propriul plan de afaceri și programul de dezvoltare pe termen scurt, în condițiile cunoașterii nivelului sumelor pe care urmează să le primească.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult