fbpx

Ceri înapoi banii de taxă auto? N-o să mai ai nevoie de copii după talon și cartea de identitate a vehicului

Românii care vor să ceară restituirea fostelor taxe auto, deci și a timbrului de mediu, nu vor mai avea nevoie de copii după certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a vehicului (CIV). Măsura este inclusă într-un proiect de act normativ al Ministerului Finanțelor, lansat recent în dezbatere publică. În momentul de față, persoanele care nu mai au mașinile pentru care vor taxa auto înapoi nu prea au cum să facă rost de copiile după talon și CIV. Sau, cel puțin, nu cu ușurință. 

Copiile certificatului de înmatriculare și CIV-ului nu vor mai fi cerute pentru restituirea fostelor taxe auto, reiese dintr-un proiect de ordonanță de urgență publicat marți de minister pe propriul site. Pentru a se aplica, documentul trebuie doar aprobat de Executiv. Practic, informațiile legate de cine este proprietar al mașinii și cele legate de înmatriculare vor fi completate în cererea de restituire. Asta înseamnă că românii nu vor mai avea nevoie de copii după talon și cartea de identitate. „În cererea de restituire se înscriu, în mod obligatoriu, elementele referitoare la datele de identificare ale plătitorului și datele de identificare ale autovehiculului pentru care se solicită restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule/taxei pe poluare pentru autovehicule/taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule/timbrului de mediu pentru autovehicule”, scrie în propunerea de act normativ.

În plus, așa cum am arătat deja, solicitanții nu vor mai avea nevoie nici de dovada plății fostelor taxe auto. Concret, autoritățile fiscale vor verifica în sistem nu doar existența plății taxelor auto, ci și datele de înmatriculare ale mașinilor. „Organul fiscal central verifică, în baza de date deținută sau la care are acces, plata efectuată de către contribuabil reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule/timbrul de mediu pentru autovehicule, precum și informațiile privind deținerea în proprietate a autovehiculului și informațiile referitoare la înmatricularea acestuia, indicate în cererea de restituire”, mai prevede documentul.

Asta înseamnă că cererea de restituire a fostei taxe auto va trebui modificată înainte de a putea fi depusă cu noile informații prevăzute de proiect (cele ale mașinii). O altă veste bună legată de reglementarea asta este că nici românii care deja au depus cereri de restituire nu vor mai avea nevoie de copiile talonului și CIV-ului. Asta în cazul în care au depus cererea fără să anexeze copiile documentelor respective. Această măsură de simplificare a restituirilor taxelor auto vine în contextul în care mulți foști proprietari nu mai au cum să facă rost (cel puțin nu cu ușurință) de copiile talonului și CIV-ului. Cererea de restituire poate fi depusă până la finele lunii august 2018. În perioada ianuarie – decembrie 2018, autoritățile restituie taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar timbrul de mediu va fi restituit în perioada septembrie 2018 – martie 2019.

Atenție! Proiectul NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult