fbpx

Chiriile din municipiul Buzău nu au fost “atinse” de pandemie

Pandemia nu a reușit să tempereze creșterile de prețuri pe piața imobiliară din municipiul Buzău. Chiriile tind să le ajungă pe cele din Capitală, iar achiziţia unui imobil a devenit din ce în ce mai grea din pricina preţurilor.

Specialiştii din domeniul imobiliar se aşteptau, cel puţin la Buzău, la o scădere a preţurilor în pandemie, atât în ceea ce priveşte închirierea, cât şi achiziţia unui imobil. Scăderea a fost însă de sub 10 procente, iar în ultima perioadă valoarea apartametelor a crescut din nou.

Chiria unei simple garsoniere costă acum aproape de 300 de euro la care se adaugă şi cheltuielile de întreţinere. Cei care sunt familiști și au nevoie de mai mult spaţiu sunt nevoiți să scoată și mai mulți bani din buzunar. Pentru un apartament buzoienii trebuie să plătească pe lună o chirie de 400 de euro, chiar dacă locuinţa este mai departe de centrul oraşului.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult