Cinci filme pe care orice antreprenor ar trebui să le vadă

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:Gomag

 

Sursa foto:Gomag

Motivația poate veni din multe surse, iar filmelor nu trebuie să le fie ignorat acest rol, fiind o sursă continuă de inspirație și idei. În timp ce unele filme prezintă povești de succes, altele se concentrează pe drumul plin de piedici pe care mulți antreprenori au fost nevoiți să îl parcurgă pentru a ajunge, în final, la succesul pe care și l-au dorit. Iată, în cele ce urmează, o listă cu cinci filme inspirate din cazuri reale pe care orice antreprenor ar trebui să le vadă.

  1. The founder / Fondatorul (2016)

„The Founder” prezintă povestea reală a antreprenorului american Ray Kroc – un agent de vânzări care a transformat McDonald’s într-un imperiu global şi un brand cunoscut în prezent  de toată lumea. Impresionat de rapiditatea cu care se prepară mâncarea la standul de burgeri deținut de frații McDonald, dar şi de mulţimea de clienţi atrași, Ray Kroc a întrezărit imediat potențialul foarte mare al afacerii. După mai multe încercări eșuate de dezvoltare, Ray Kroc găsește, în cele din urmă, soluția potrivită care îl conduce la succesul înregistrat astăzi de McDonald’s. Mai mult, el face tot posibilul ca numele celor care au fondat afacerea să rămână în istorie, cumpărând de la ei chiar și marca comercială recunoscută astăzi în întreaga lume. În prezent, restaurantele McDonald’s servesc zilnic aproximativ 68 de milioane de clienţi din 119 ţări.

  1. The social network / Rețeaua de socializare (2010)

În Rețeaua de socializare este prezentat momentul în care a fost creat Facebook, cea mai importantă rețea de socializare din prezent, povestea fiind prezentată din perspectiva celor care se pretind, fiecare în parte, că ei sunt inventatorii.  Rețeaua s-a dezvoltat după un eșec răsunător, Mark Zuckerberg fiind acuzat la acel moment că a încălcat intenționat securitatea sistemului informatic de la Harvard, drepturile de autor și dreptul la confidențialitatea informațiilor atunci când a creat o bază de date ce cuprindea toate fetele din campus. Vizitatorii site-ului puteau să vadă două fotografii alese la întâmplare, fiind nevoiți să o voteze pe cea mai atractivă dintre ele. Filmul prezintă o combinație a părerilor tuturor celor implicați, lăsând spectatorilor libertatea de a-și face propria părere asupra celor întâmplate.

  1. The Wolf of Wall Street / Lupul de pe Wall Street (2013)

Filmul este bazat pe romanul autobiografic al lui Jordan Belfort, un broker care a început de jos și a avut o ascensiune fulgerătoare în carieră, însă succesul rapid și neașteptat l-a transformat într-un infractor implicat în cele mai diverse scandaluri. Cei care vizionează acest  film pot învăța lecții importante despre gestionarea succesului, importanța pașilor mici în afaceri și etica în afaceri și cum faima și banii veniți peste noapte pot distruge totul într-un timp la fel de scurt.

  1. Steve Jobs (2015)

Filmul previntă trei momente cheie în evoluția companiei Apple și le suprapune peste tot atâtea perioade din viața lui Steve Jobs, fondatorul și omul care a dezvoltat compania până la nivelul cunoscut astăzi. După succesul înregistrat de Apple după lansare, compania intră într-o etapă de stagnare, iar Steve Jobs se confruntă cu aceeași problemă și în viața personală. A doua etapă prezentată în film este decăderea Apple și plecarea lui Jobs din companie. Ultima parte a filmului îl arată pe Steve Jobs, întors la Apple, pregătindu-se de lansarea iMac şi punând bazele renaşterii companiei. Filmul prezintă atât aspecte esențiale din viața personală, cât și momentele cheie din evoluția Apple, una dintre cele mai inovative companii din ultimele decenii.

  1. The Pursuit of Happyness / În căutarea fericirii (2006)

Filmul este bazat pe o întâmplare reală, prezentând povestea de viață a unui agent de vânzări căruia i se refuza șansa vieții și care este dispus să riște totul pe o idee în care nimeni altcineva nu mai crede. Deși pierde atât pe plan financiar, cât și personal, Chris Gardner, personajul principal al poveștii, nu se demoralizează și continuă să își urmeze drumul în ciuda greutăților pe care le întâlnește.  Deși a fost nevoit să își petreacă multe nopți dormind pe străzi sau în adăposturi ale oamenilor străzii, el reușește în cele din urmă să scape de orice griji financiare și să ocupe o poziție de conducere într-o mare firmă de brokeraj. De fapt, povestea este despre puterea de a-ți urma visul cu încrederea că, în cele din urmă, lucrurile se vor rezolva.

Știri despre: , ,