Cod galben de lapoviță, ninsoare, polei și vânt puternic pentru o parte a județului Buzău

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: ANM

 

Sursa foto: ANM

Meteorologii au emis o nouă atenționare cod galben de precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, strat de zăpadă local consistent, polei și intensificări ale vântului, valabilă în intervalul 19 martie, ora 18:00 – 20 martie, ora 15:00, ce vizează o parte a județului Buzău. Astfel, în această perioadă ,,în Banat, cea mai mare parte a Olteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali începând din seara zilei de luni (19 martie) și până în dimineața zilei de marți (20 martie), temporar vor fi mai ales ninsori moderate cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Îndeosebi în sudul Olteniei se va forma polei.

Pe arii relativ extinse în Muntenia, în special seara și în prima parte a nopții de luni spre marți (19/20 martie) vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și local se va semnala polei, apoi vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă în general de 10 … 15 cm. În Dobrogea vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, izolat mai însemnate cantitativ, în jur de 15…20 l/mp, și se va produce polei. Temporar, vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 50…55 km/h, mai mari în zona montană înaltă, dar și pe litoral pe parcursul zilei de marți (20 martie) unde vor atinge 65 km/h” menționează Administrația Națională de Meteorologie.