fbpx

Codul Silvic a fost modificat!

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 693 din data de 9 august 2018, a fost publicată Legea nr. 230/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic. Un aspect de noutate vizează posibilitatea scoaterii, în anumite condiții obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unități de cult, cimitirele aparținând domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, obiective sportive, medicale, precum și obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării” se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcațiuni cu scop turistic și de agrement și de aprovizionare cu alimente și combustibil, pontoane plutitoare și adăposturi pescărești pentru pescari constituiți în asociații.

Un alt aspect de noutate vizează lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor, tăierile de igienă, precum și tăierile de produse accidentale dispersate sau realizate pe suprafețele compacte de maximum 3 ha, executate în fondul forestier proprietate publică a statului, care se realizează de către administratorii prevăzuți de lege, în următoarea ordine:

  • a) prin exploatare în regie proprie, cu forțe proprii;
  • b) prin exploatare în regie proprie, prin prestări servicii cu operatori economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

Sursa: lexcafe.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult