fbpx

Consiliul Județean anunță public că vrea să închirieze pentru maxim 10 ani, o clădire cu destinația de bibliotecă

Pe data de 12 martie a acestui an, Consiliul Județean a semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru consolidarea, restaurarea și dotarea Bibliotecii Județene ”Vasile Voiculescu” din municipiul Buzău, în valoare totală de peste 18 milioane de lei. Odată cu semnarea acestui contract au fost demarate și procedurile de achiziție pentru executarea lucrărilor la finalul cărora clădirea Bibliotecii Județene va fi complet reabilitată și dotată. Acest lucru atrage și unele inconveniente. Mai exact, o parte din secțiile bibliotecii vor fi relocate în clădirea Muzeului Județean, iar o altă parte într-un alt imobil. Consiliul Județean a anunțat că vrea să închirieze pentru 10 ani, o clădire de cel mult 1000 mp cu destinația de bibliotecă. Clădirea trebuie să fie amplasată în orașul nostru și să fie accesibilă atât pentru buzoieni cât și pentru angajații Bibliotecii Județene. Condiția specială este ca suprafața construită a clădirii de închiriat trebuie să suporte o greutate a fondului de carte de 680 de tone. Ofertele însoțite de dovada dreptului de proprietate sau de administrare se pot depune la Registratura Consiliului Județean ,până la data limită de 16 aprilie, ora 14:00. Cei interesați pot obține informații de la managerul proiectului Liliana Nicolae, la telefonul 0238/414112, int.203. Durata de implementare a proiectului de consolidare, restaurare și dotare a Bibliotecii Județene ”Vasile Voiculescu” din municipiul Buzău va fi de 40 de luni și odată ce va fi finalizat va crea și 13 noi locuri de muncă la nivelul personalului Bibliotecii.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult