fbpx

Controale în piețe pentru verificarea modului de respectare a legislației specifice din domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale verifică încă de la începutul lunii martie modul de respectare a prevederilor Legii pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, în piețele agroalimentare en-detail și en-gros din țară. Având în vedere creșterea volumului de legume şi fructe proaspete, de proveniență autohtonă, ce se vor comercializa în perioada următoare, se impun acțiuni de control privind verificarea modului de respectare a legislației specifice din domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete, în principal în piețele agroalimentare en-detail și piețele en-gros. Aceste acțiuni au vizat până în prezent un număr de 184 piețe agroalimentare din București și din țară, dintr-un total de aproximativ 260 piețe agroalimentare existente la nivelul întregii țări. Principalele obiective urmărite sunt:

  • Asigurarea în piețe a spațiilor distincte de minim 40% pentru producătorii agricoli, marcate și semnalizate vizibil
  • Etichetarea conformă cu legislația în vigoare, astfel încât să nu se creeze confuzii privind originea produselor și eliminarea fenomenelor de substituire a originii legumelor și fructelor provenite din import, prezentate ca fiind produse în România
  • Existenţa documentelor care să ateste provenienţa legumelor şi fructelor supuse comercializării după caz, file din carnetul de comercializare, facturi fiscale pentru produsele provenite din import sau comerț intracomunitar, în cazul agenţilor economici persoane juridice.

Acțiunile inspectorilor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au avut într-o primă etapă un caracter preventive, dar în situația când au fost constatate abateri repetate de la prevederile legislative, au fost dispuse măsuri ferme și termene de remediere. Împreună cu administrațiile piețelor agroalimentare, inspectorii ministerului de resort urmăresc respectarea regulilor de către comercianți, astfel încât consumatorii să poată distinge și  cumpăra produsele românești.  În paralel cu verificările din piețe, pentru atestatele de producător care ridică suspiciuni în ceea ce privește respectarea prevederilor legale, inspectorii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale vor desfășura împreună cu Direcțiile pentru Agricultură Județene, demersurile de verificare a acestora, atât la sediul primăriilor emitente, cât și în teren, la producătorii agricoli.

Ministerul  Agriculturii și Dezvoltării Rurale desfășoară în baza legislației și atribuțiilor specifice, acțiuni permanente de control care să conducă la eliminarea totală a practicilor incorecte, în ceea ce privește activitatea de producere, comercializare a legumelor și fructelor și, în general, a produselor agricole într-un climat legal și civilizat al comerțului în piețele agroalimentare și nu numai.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult