fbpx

Creștere semnificativă a numărului de adopții la Buzău

Numărul adopțiilor a crescut semnificativ, în ultima perioadă, în județul Buzău. Dacă, în 2020, 17 copii din centrele de plasament au fost integrați definitiv în familii din județ sau din țară, anul tercut 32 de micuți au avut norocul să își găsească o familie care să-i crească.

De asemenea, în cursul anului 2021, ca urmare a modificărilor legislative, un număr de 138 de copii au fost declarați adoptabili. Pe lângă aceștia, Direcția pentru Protecția Copilului Buzău a eliberat 47 de atestate de persoană sau familie adoptatoare.

Creșterea numărului de adopții din județul Buzău se datorează, în special, simplificării procedurilor de adopție. Astfel, termenul în care un copil poate fi declarat adoptabil a fost redus de la 12 luni la 6 luni. De asemenea, demersurile de căutrare a rudelor se fac o singură dată, doar la intrarea copilului în sistemul de protecție social.

Un alt aspect încurajator este faptul că spre deosebire de anii trecuți, când familiile căutau în general copii de vârste fragede, de până în 5 ani, acum au început să își îndrepte privirile și către copii mai mari, de până la 10 ani.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult