Cum a fost sărbătorită la Buzău, ”Ziua Imnului Național”

Pe Platoul Dacia, din municipiul Buzău au avut loc astăzi, începând cu ora 09.00, manifestările dedicate ,,Zilei Imnului Național al României”. La eveniment au fost prezenți din rândul administrației locale,  primarul Buzăului, Constantin Toma, viceprimarul Ionuț Apostu, vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Petre, subprefectul Buzăului, Leonard Dimian, precum și șefi de instituții publice locale, Garnizoana Buzău, IPJ Buzău, IJJ Buzău.

Evenimentul a cuprins un moment religios urmat de alocuţiunea privind simbolistica versurilor Imnului Naţional al României, urmată de spectacolul cu tematică adecvată susţinut de copiii de la Ansamblul folcloric „Drăgăicuțele” din Berca. Mai apoi, acompaniați de fanfara militară, toți cei prezenți au cântat Imnul Național al României. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare. La 29 iulie 1848 a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea „Deșteaptă-te române!”. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureșanu, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult