Cum se vor împărți banii pentru primării? Au apărut normele metodologice pentru Fondul de Dezvoltare și Investiții

de Stiri Buzau Media

Comisia Națională de Strategie și Prognoză din cadrul Guvernului a publicat Ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a art. 1-10 din OUG nr. 114/2018 privind Fondul de Dezvoltare și Investiții, care va avea un plafon de aproximativ 2,37 miliarde de lei anual, pentru proiectele primăriilor. Primăriile vor trimite Comisiei aceste proiecte, iar cele aprobate vor fi finanțate prin Fond, banii provenind de la Ministerul de Finanțe. Valoarea totală a împrumuturilor acordate Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză pe un interval de 20 ani este în limita sumei de 10 miliarde euro echivalent lei calculat la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, potivit legestart.ro. Beneficiarii pot să deţină concomitent cel mult două proiecte finanţate din Fond, iar accesarea finanțării se poate face în una sau mai multe tranșe, în urma unei/unor solicitări scrise adresate finanțatorului, care poate include avans de 5% din valoarea finanțării, dar nu mai mult decât valoarea ce urmează a fi finanțată în anul în care se face solicitarea.

Obiectivele de investiție realizate prin granturile acordate din Fond au o durată de implementare de maximum 4 ani şi se realizează în limita creditelor de angajament aprobate şi a creditelor bugetare aprobate şi/sau estimate cu această destinaţie, fără eşalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanţare. Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniile prioritare care se finanţează din Fond sunt:

  • proiecte care cuprind lucrări de construire, reparaţii capitale, transformări, consolidări, modificări, extinderi, reabilitări, modernizări şi reabilitare termică a construcţiilor aferente pentru dispensare medicale rurale, centre medicale de permanență, spitale județene, municipale și orășenești;
  • proiecte care includ dotarea, ca activitate independentă, a unităţilor sanitare, şi anume achiziţia de echipamente medicale şi mobilier specific medical, alte categorii de echipamente şi dotări independente.
  • proiecte care cuprind lucrări de construire, reparaţii capitale, transformări, consolidări, modificări, extinderi, reabilitări, modernizări şi reabilitare termică a construcţiilor aferente pentru școli, grădinițe, creșe, campusuri școlare
  • proiecte care includ dotarea, ca activitate independentă, a unităţilor de învăţământ preuniversitar/universitar, precum și a creșelor şi anume achiziţia de echipamente şi mobilier specific didactic şi de laborator, alte categorii de echipamente şi dotări independente.
  • proiecte privind realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi staţiilor de tratare a apei lucrări pentru realizarea componentelor sistemului centralizat de alimentare cu apă, constând în: frontul de captare a apei, inclusiv instalaţiile de pompare până la staţia de clorinare, conductele de aducţiune, staţia de clorinare şi/sau tratare a apei, rezervorul de înmagazinare a apei potabile, staţiile de pompare şi repompare între componentele tehnologice şi de la acestea în reţelele de distribuţie, reţelele de distribuţie, anexele administrative şi împrejmuirile, branşamente până la limita de proprietate;
  • lucrări pentru extinderea şi reabilitarea/modernizarea componentelor sistemelor centralizate de alimentare cu apă existente

Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniul specific în care se finanţează proiecte pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare a apelor uzate cu sunt:

  • lucrări pentru realizarea componentelor sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare a apelor uzate, constând în: colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizator la stațiile de epurare, epurarea apelor uzate şi evacuarea apei epurate în emisar, evacuarea, tratarea şi depozitarea nămolului rezultat în activitatea de epurare, anexele administrative şi împrejmuirile;
  • lucrări pentru extinderea şi reabilitarea/modernizarea componentelor sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare a apelor uzate existente;
  • se finanţează proiecte care cuprind lucrări pentru construirea, înființarea unor rețele noi de gaze, inclusiv racordarea la conducta de transport gaze naturale, precum și dezvoltarea, reabilitarea, extinderea și modernizarea rețelelor de gaze existente. Se finanțează inclusiv conductele de racord la rețelele de distribuție în regim de medie/înaltă presiune și stația de reglare – măsurare.
  • se finanţează proiecte care cuprind lucrări pentru construirea, înființarea unor rețele noi de energie electrică, precum și dezvoltarea, reabilitarea, extinderea și modernizarea rețelelor de energie electrică existente. Se finanțează inclusiv racordarea la rețeaua de medie/înaltă tensiune și realizarea de posturi de transformare.
  • se finanţează proiecte pentru construirea/modernizarea/reabilitarea drumurilor publice.