CUMINŢENIA PĂMÂNTULUI VA FI REEVALUATĂ

Ministrul Culturii și Identității Naționale, buzoianul Lucian Romașcanu a declarat în cadrul conferinței ce a marcat 100 de zile de la preluarea mandatului, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuși, Cuminţenia Pământului va fi reevaluată, la sfârșitul căreia statul va decide dacă își exercită sau nu dreptul de preempțiune. ,,Am reluat negocierile pentru Cumințenia Pământului. Nu sunt decât niște faze premergătoare. În discuția cu moștenitorii am picat de acord — urmând să continuăm pe acest drum — să existe o nouă evaluare de experți ai Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România, un expert numit de dumnealor, un expert numit de Ministerul Culturii, astfel încât să ajungem pe o evaluare finală.
La sfârșitul evaluării, statul va decide dacă își exercită sau nu dreptul de preempțiune”, a adăugat ministrul buzoian, Lucian Romașcanu. Demnitarul a mai menționat că lucrarea, aflată în depozitele MNAR, urmează să fie expusă în noua Sală Brâncuși, înainte de luna februarie, când expiră contractul de custodie cu muzeul. ,,Cuminţenia pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuși în anul 1907, și aparţine patrimoniului cultural naţional, în categoria Tezaur. Alături de “Sărutul” și “Rugăciunea”, marchează cea mai apreciată perioadă de creaţie a artistului. Este emblema “primelor sculpturi moderne din lume”.