Curățenie de primăvară la Beceni

de Stiri Buzau Media

Primăria Beceni organizează și în această primăvară, pe lângă activițățile curente de salubrizare, o amplă acțiune de curățenie generală prin intermediul căreia intenționăm să igienizăm și să înfrumusețăm comuna noastră.

Desfăşurarea acestei acţiuni are ca scop asigurarea unei stări de salubrizare corespunzătoare a comunei Beceni şi oferirea locuitorilor oportunitatea de a scăpa de deşeurile şi lucrurile nedorite din gospodărie (echipamente electrice și electrocasnice, deșeuri voluminoase, obiecte de uz casnic și gospodăresc, ambalaje de hârtie sau carton, sticle și pet-uri, deșeuri vegetale, crengi, resturi de vegetație ierboasă,etc.).

Tot în acest sens se vor realiza diverse lucrări specifice anotimpului de primăvară precum, platarea de arbori, tăieri de corecţie a arborilor de pe aliniamentele stradale, curăţirea zonelor verzi şi a arborilor, salubrizarea unor terenuri virane aparţinând domeniului public.

Deşeurile din categoria celor menţionate vor fi depuse la poarta adresei respective, separat pe categorii de deşeuri, fără a împiedica circulaţia rutieră sau pietonală, astfel încât, în funcţie de programare deşeurile să poată fi ridicate de către personalul Serviciului de Salubrizare.

Așadar, locuitorii care doresc ridicarea deșeurilor menționate mai sus, sunt rugați să sune la numărul: 0238 528 631.

Pentru o comună frumosă e nevoie de implicarea fiecăruia, consideră Laurențiu Constantin, primarul Comunei Beceni.

Știri despre: , ,