fbpx

Darea în plată, aplicabilă şi în cazul creditelor Prima Casă

Sursa foto:CursDeGuvernare

La Senat a fost pus în dezbatere publică un proiect legislativ care ar permite aplicarea Legii dării în plată şi în cazul creditelor acordate prin programul “Prima casă”. La ora actuală, Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite nu se aplică şi în cazul acestui program. Iniţiatorii propunerii susţin, în expunerea de motive, că măsura este necesară pe fundalul creşterii accelerate a indicelui ROBOR din ultimul an – de la 0,8% (martie 2017) la 2,73% (mai 2018) – în funcţie de acesta modificându-se şi valoarea ratei lunare achitate.

Mai exact, dobânda este una variabilă, calculată după formulate ROBOR 3M (la trei luni) + marja băncii iar functuaţiile indicelui pot duce la apariţia unor dificultăţi în achitarea ratelor sau chiar la incapacitate de plată: “Astfel, de la lansarea programului, în mai 2009, anual circa 20.000 de români au semnat contracte de creditare în cadrul Programului Prima Casă, totalizând astfel 230.000 de beneficiari. În aceste condiţii, scumpirea costurilor aferente creditului, ca urmare a creşterii accelerate a indicelui ROBOR din ultimele 6 luni, vulnerabilizerază o categorie importantă de creditori.”

ATENŢIE! Această măsură nu se aplică momentan, ea trebuind adoptată de ambele camere ale Parlamentului (Senat şi Camera Deputaţilor), promulgată de Preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

Sursa: legestart.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult