Dirigintele de șantier trebuie să prezinte săptămânal un raport cu privire la stadiul lucrărilor de la podul metalic de la Mărăcineni

A trecut o lună de la debutul proiectului de reabilitare a podului metalic de la Mărăcineni, iar prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, i-a convocat pe reprezentanții firmei de construcții, ai firmei de proiectare, Secției de Drumuri Naționale, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău, precum și pe dirigintele de șantier într-o ședință de analiză a stadiului lucrărilor la acest important obiectiv. Carmen Ichim și-a exprimat în continuare nemulțumirea cu privire la ritmul de până acum al lucrărilor.

Prefectul județului Buzău a menționat că folosirea numărului redus de muncitori a generat întârzieri pe fiecare etapă a proiectului. Firma de construcții a dat asigurări că va recupera aceste întârzieri prin suplimentarea forțelor, astfel ca în afară de lucrătorii care se vor ocupa de sablarea și vopsirea structurii metalice, să aloce permanent un număr de 20 de muncitori pentru repararea plăcilor betonate și turnarea unei șape noi, înaintea operațiunii finale de asfaltare.

Prefectul Carmen Ichim a mai cerut reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă și Secției de Drumuri Naționale Buzău să verifice zilnic, dacă firma constructoare își respectă obligațiile asumate în urma discuțiilor de miercuri, iar dirigintele de șantier urmează să prezinte săptămânal un raport cu privire la stadiul lucrărilor. Lucrările la podul metalic de la Mărăcineni vor dura 130 de zile, timp în care participanții la trafic sunt rugați să respecte indicațiile polițiștilor și restricțiile instituite temporar de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult