Echipa SAS Buzău, cea mai bună la Cupa Structurilor Speciale de Intervenție – a V-a Ediţie 2018

de Stiri Buzau Media

În perioada 10 – 14 septembrie, Poliția Română, prin Serviciul Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, a organizat o competiție tactico-aplicativă ce   s-a adresat structurilor de intervenție din întreaga țară. Competiția a urmărit dezvoltarea abilităților de intervenție ale polițiștilor în situații excepționale, la eveniment fiind invitați luptători din trupele speciale de intervenție din întreaga țară, atât din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Poliția Română, Jandarmeria Română și Poliția de Frontieră, cât şi din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații.

Au participat 51 de echipe dintre care 6 au reprezentat Serviciului Român de Informații, una Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, o alta a reprezentat Direcţia Specială de Intervenţie a Peniteniciarelor precum şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei. Pe parcursul competiției, luptătorii au participat la probe de anduranță fizică, de tragere cu armamentul din dotare, de îndemânare în trecerea diferitelor obstacole, în abordarea cărora sunt puse la încercare atenția, concentrarea, rezistența fizică și psihică, capacitatea de a gestiona situații deosebite și a lua decizii rapide.

Totodată, au avut loc simulări de scenarii tactice, pentru rezolvarea cărora sunt necesare abilități deosebite, specifice trupelor speciale. În urma tuturor probelor parcurse, echipa Serviciului pentru Acţiuni Speciale care a reprezentat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a fost desemnată caştigătoarea competiţiei.

Știri despre: , , ,