fbpx

Elevii merituoși din Rm.Sărat vor primi burse pentru acest an școlar

Elevii din Rm. Sărat vor primi burse de merit pentru acest an școlar. Cel puțin asta promit autoritățile locale.

Primarul din Rm Sărat, Sorin Cîrjan, afirmă că, în acest an, Inspectoratul Școlar a solicitat tuturor unităților de învățământ o situație cu elevii care urmau să primească burse de merit, însă nu toate școlile au fost prompte în a oferi aceste date. Primăria Râmnicu Sărat a organizat și o întâlnire cu directorii școlilor, în cadrul căreia au fost stabilite criteriile, în baza cărora se vor acorda bursele. Edilul spune că sunt școli care s-au încadrat în suma solicitată, dar sunt și unități care au depășit cu mult criteriile stabilite la nivel local.

Începând din acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat, iar unitățile de învățământ au avut obligația să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru ca elevii să între cât mai curând în posesia drepturilor acordate.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult