Este sau nu sănătos să beți vin fiert?

Consumat cu moderaţie, 1-2 pahare pe zi, vinul roşu este un excelent medicament. Iarna, vinul fiert împreună cu mirodenii ca scorțișoara, piperul și cuișoarele îl transformă într-un duşman de temut al răcelilor datorită substanţei numită resveratrol care are proprietăţi inflamatorii dar și principiilor active din mirodenii. Și totuși, Frank Cooper, un nutriționist celebru din Austalia care a analizat mai multe podgorii din toată lumea, a ajuns la concluzia că în cele mai multe vinuri există substanțe extrem de nocive care, încălzite, ne pot îmbolnăvi grav.

Cooper spune că mulți oameni au alergie la vin, dar nici măcar nu bănuiesc. Simptomele sunt durerile de cap, sinusurile înfundate etc. Și restul populației are de suferit din cauza chimicalelor permise de lege în fabricarea vinului și care includ pesticide, ierbicide și sulfați. În plus, acesta atrage atenția aupra faptului că strugurii din care se face vinul nu sunt niciodată spălați. Dioxidul de sulf, arată nutriționistul, este de departe cea mai nocivă substanță care ajunge în vin. Studiile au demonstrat că provoacă alergii, mai ales atunci când licoarea este încălzită, așa cum obișnuiesc să facă românii când se răcește afară.

Periculos este și Tribromofenolul, depistat despecialiștii europeni în vinurile transportate în cutii de stejar. Acesta este o substanță chimică folosită de regulă la mobilă, iar odată ajunsă în corpul uman pot trece ani de zile până să-și facă efectul. Altă substanță nocivă din vin este histamina, care declanșează dureri de cap, reacții alergice ale pielii.

Sursa: AMPress

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult