Eveniment cu dublă însemnătate pentru comunitatea râmniceană

Eveniment cu dublă însemnătate pentru comunitatea râmniceană: aniversarea a 130 de ani de la apariția Colegiului Național „Al. Vlahuță” și comemorarea a 100 de ani de la moartea scriitorului Al. Vlahuță.

Vlahuțiștii vechi și noi s-au întâlnit marți și au depănat amintiri.

Poet, prozator şi publicist, Alexandru Vlahuţă, s-a născut la 5 septembrie 1859, în comuna Pleşeşti (care, în prezent, îi poartă numele) din judeţul Vaslui. Fiu al Ecaterinei şi al lui Neculai Vlahuţă, mic proprietar, Alexandru Vlahuţă era ultimul copil din cei opt ai familiei. Primii ani, la ţară, într-un ”cătun sărac” a lăsat scriitorului amintiri dureroase: ”A, copilăria mea a fost tristă, aşa de tristă că n-aş mai vrea s-o mai trăiesc aievea”, potrivit volumului ”Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Albatros, Bucureşti, 2005).

Din 1867, a făcut clasele primare la Bârlad, apoi din 1871, Liceul ”Gh. Roşca Codreanu”, pe care l-a absolvit în 1878. Şi-a luat Bacalaureatul la Bucureşti în 1879 şi s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care însă nu a terminat-o. A fost profesor din 1879 la Gimnaziul ”Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, obţinând o catedră şi la şcoala de la Mănăstirea Dealu (1880-1883).

Problemele învăţământului nu l-au lăsat indiferent şi a publicat diferite articole în care a combătut dogmatismul şi formalismul din metodele de predare, dar şi alcătuirea unor manuale şcolare cu multe lipsuri. A scos în 1902, împreună cu George Coşbuc, o carte de citire destinată şcolilor secundare şi profesionale. S-a înscris în Baroul din Târgovişte în 1882, cu o diplomă cumpărată, şi a pledat de câteva ori dar fără succes, notează lucrarea ”Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009).

În 1883, s-a aflat în Galaţi, unde timp de patru luni a publicat articole şi schiţe în ziarul ”Galaţii”. Până 1893 a predat la catedră. Până atunci, s-a mutat la Bucureşti, unde a predat la Şcoala Normală a Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român, în locul lui Ioan Slavici (1884-1885), la pensionul Elenei Miller-Verghy, apoi meditator (de la sfârşitul lui 1885) la Liceul ”V. Alecsandri” al lui Ştefan Vellescu, apoi profesor la Azilul ”Elena Doamna” şi la Liceul ”Sf. Gheorghe”, condus de Anghel Demetriescu.

La propunerea lui Titu Maiorescu, în 1888 a fost numit revizor şcolar pentru judeţele Prahova şi Buzău. A mai avut şi alte funcţii: corector la ”Analele parlamentare” (1892-1896), secretar al Comisiei industriale de pe lângă Ministerul Domeniilor, şef de birou la acelaşi minister, referendar la Casa Şcoalelor (1901). În 1907 s-a aflat la conducerea Muzeului Pedagogic al Casei Şcoalelor.

În pofida notorietăţii create, volumele sale au fost respinse de la premiile Academiei, ceea ce a determinat refuzul său, în 1896, de a accepta calitatea de membru corespondent al înaltului for.

Scriitorul a cunoscut un mare succes de public din epocă cu romanul ”Dan” (1893), dar şi cu volumele ”Din goana vieţii” (1892), ”În vâltoare” (1896), ”Clipe de linişte” (1899, volum premiat de Academie în 1900), ”Din durerile lumii” (1908), ”File rupte” (1909), ”România pitorească” (1901, premiată în 1902) ş.a., notează volumul ”Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Albatros, Bucureşti, 2005).

În 1907, a reintrat în centrul atenţiei cu poemul ”1907”, publicat în ”Viaţa românească”. A făcut o călătorie la Paris, unde a revenit şi în 1910. Volumele ”Din durerile lumii” şi ”Din trecutul nostru”, publicate în 1908, urmate de ”Pictorul N.I. Grigorescu” (1910) şi ”Dreptate” (1913) au încheiat cariera sa de prozator.

Alexandru Vlahuţă a murit la 19 noiembrie 1919. Membru de onoare post-mortem (28 octombrie 1948) al Academiei Române.

Figură luminoasă a unei epoci de tranziţie, Alexandru Vlahuţă a lăsat o operă inegală, ce trădează un amestec de sentimentalism, criticism, poză meditativă, de asumare a ”durerilor lumii”. Mai mulţi scriitori români de la 1900 au avut revelaţia literaturii citindu-l pe Alexandru Vlahuţă. ”Adoram pe Eminescu, dar ne înduioşam cu Vlahuţă. Unul devenise idolul generaţiei de intelectuali proletari, celălalt era însă tribunul care înduioşa”, scria în această privinţă Garabet Ibrăileanu.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult