Fermierii au la dispoziție 200 de milioane de euro pe an, pentru investiții în sistemele de irigații, prin PNDR 2020

de Stiri Buzau Media

Sesiunea de primire a proiectelor de investiții aferente submăsurii 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice” – componenta infrastructură de irigații, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 este deschisă până la 31 august 2019, ora 16:00, în limita fondurilor disponibile și are o alocare financiară anuală de 200.000.000 euro. Plafonul de depunere a cererilor de finanțare este de 300 milioane euro.

Fondurile alocate nu sunt încă epuizate, deși există un număr foarte mare de potențiali beneficiari interesați comparativ cu sesiunile deschise anterior. La data de 25 mai mai erau disponibili 4.170.110 euro, fiind depuse 301 de proiecte în valoare totală de 295.829.890 euro. Pragurile de calitate ale proiectelor diferă în fiecare lună, începând de la 70 de puncte în prima etapă lunară (28 ianuarie – 28 februarie 2019) și ajungând până la pragul minim de 20 de puncte în ultima etapă lunară (01 – 31 august 2019).

În această sesiune s-a acordat finanțare de până la 1.000.000 euro pentru fiecare proiect de investiții în sistemele de irigații. Fondurile sunt 100% nerambursabile și se acordă pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigații, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune, precum și racordarea acestora la utilități, inclusiv construcția şi modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat. Un element de noutate este faptul că echipamentele de irigat pot fi achiziționate în limita a 30% din valoarea eligibilă a proiectului – modalitatea de calcul fiind detaliată în Ghidul Solicitantului.

Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, până în data de 31 august 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info., la secțiunea „Investiții PNDR” în pagina dedicată submăsurii 4.3.

Știri despre: , ,