Fermierii pot beneficia de subvenții mai mari, începând din luna martie!

de Stiri Buzau Media

Subvenții de stat mai mari pentru fermierii români prin inetrmediul programelor finanțate de la bugetul de stat ca scheme de ajutor de minimis. Potrivit  agrointel.ro, la nivel european s-a luat decizia pentru a se majora plafonul aplicabil sprijinului național acordat fermierilor. Acest tip de subvenționare va crește în mod semnificativ, făcând posibilă o mai mare flexibilitate și mai multă eficiență, în special în perioade de criză și în situații care necesită o reacție rapidă din partea autorităților publice.

Comisia a adoptat ieri, norme revizuite privind ajutoarele de stat în sectorul agricol (așa-numitele ajutoare de minimis), majorând cuantumul maxim pe care autoritățile naționale îl pot utiliza pentru a-i pe sprijini pe fermieri fără a fi necesară aprobarea prealabilă a Comisiei. Această decizie va permite țărilor UE să majoreze sprijinul acordat fermierilor fără a denatura piața, reducând totodată sarcina administrativă care revine autorităților naționale.

Cuantumul maxim al ajutoarelor care poate fi distribuit pe fermă pe o perioadă de trei ani va crește de la 15.000 de euro la 20.000 de euro. Pentru a evita orice posibilă denaturare a concurenței, fiecare țară din UE dispune de un cuantum național maxim pe care nu îl poate depăși. Fiecare plafon național va fi stabilit la 1,25 % din producția agricolă anuală a țării pe aceeași perioadă de trei ani (o creștere față de valoarea de 1 % prevăzută în normele actuale). Aceasta reprezintă o majorare a plafonului național cu 25 %.

Dacă o țară nu cheltuiește mai mult de 50 % din pachetul național total destinat ajutoarelor pentru un anumit sector agricol, aceasta poate majora și mai mult ajutoarele de minimis pe fermă, până la 25.000 de euro, iar plafonul național la 1,5 % din producția anuală. Aceasta reprezintă o creștere cu 66 % a plafonului per fermier și o creștere cu 50 % a plafonului național. Pentru țările care optează pentru acest plafon maxim, noile norme prevăd crearea unor registre centrale obligatorii la nivel național. Se va putea astfel ține o evidență a ajutoarelor acordate, pentru ca furnizarea și monitorizarea așa-numitelor ajutoare de minimis să fie mai simple și mai eficiente.

Plafoanele majorate intră în vigoare la 14 martie și se pot aplica retroactiv pentru ajutoarele care îndeplinesc toate condițiile. Conform normelor europene privind ajutoarele de stat, țările UE notifică ajutoarele de stat Comisiei și nu pot să pună în aplicare măsura de ajutor înainte de autorizarea sa de către Comisie. Când însă cuantumurile ajutoarelor sunt destul de mici, ca în cazul ajutoarelor de minimis, țările UE nu trebuie să notifice Comisiei măsura și nici să solicite autorizarea din partea acesteia. Având în vedere cuantumul lor, ajutoarele nu reprezintă o amenințare la adresa concurenței și a comerțului pe piața internă.