Firmele care nu și-au comandat case de marcat noi vor fi amendate și li se va suspenda activitatea

de Stiri Buzau Media

Inspectorii Fiscului vor amenda și vor suspenda activitatea companiilor care la momentul controlului nici măcar nu și-au comandat case de marcat cu jurnal electronic, începând cu prima zi a lunii mai 2019. Cel puțin asta arată un comunicat de presă emis recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), potrivit avocatnet.ro. La mijlocul lunii martie 2019, Fiscul a început controale agresive la firme, după ce a observat că acestea și-au cam pierdut interesul pentru înlocuirea caselor de marcat cu jurnal tipărit.

Firmele care vor fi găsite, începând cu data de 1 mai 2019, că nici măcar nu și-au comandat noi case de marcat cu jurnal electronic vor fi amendate și li se va suspenda activitatea. „Dacă de la 1 mai 2019 inspectorii antifraudă vor constata încălcarea obligației de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic, vor aplica amendă de la 8.000 la 10.000 de lei și vor suspenda activitatea economică în punctul de lucru al operatorului economic până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal și prezentarea dovezii de plată a amenzii, cu excepția situațiilor în care se constată că operatorul economic a comandat deja necesarul de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic și a solicitat instalarea acestora”, este subliniat în comunicatul de presă remis recent redacției noastre de către MFP.

La mijlocul lunii martie 2019, Fiscul a început o campanie agresivă de verificări la companiile obligate să-și schimbe vechile case de marcat cu jurnal tipărit cu cele noi cu jurnal electronic. Atunci, la fel ca acum, motivarea autorităților este scăderea drastică a interesului companiilor pentru înlocuirea aparatelor vechi. „Acțiunea de control tematic, dispusă de MFP, este determinată de diferența foarte mare dintre numărul de 504.966 de aparate de marcat înregistrate în sistemul informativ al Fiscului și puse pe piață și numărul de 344.020 de aparate de marcat puse în funcțiune la contribuabili. De asemenea, în luna martie, comparativ cu luna februarie, a fost înregistrată scăderea cu circa 39% a numărului aparatelor de marcat instalate la contribuabili și cu circa 20% a numărului aparatelor de marcat înregistrate de distribuitorii autorizați în sistemul Fiscului”, este explicat în comunicat.

Practic, autoritățile spun că firmele n-au motive să întârzie înlocuirea vechilor case de marcat, în condițiile în care pe piață există stocuri de aparate noi și n-au mai fost semnalate probleme la instalări. Astfel, inspectorii Fiscului sunt mai puțin înțelegători și impun termene scurte pentru respectarea obligației de a înlocui vechile case de marcat. Conform reglementărilor în vigoare, amenzile pentru nerespectarea calendarului înlocuirii caselor de marcat sunt cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei. În plus, firmelor le sunt confiscate sumele nejustificate și li se suspendă activitatea până-și schimbă casele de marcat și achită amenzile. Companiile mari și mijlocii ar fi trebuit să-și înlocuiască aparatele până la 1 iunie 2018, în timp ce companiile mici ar fi trebuit să-și înlocuiască aparatele până la data de 1 august 2018.