Firmele cu risc fiscal ridicat ar putea fi refuzate la creditare și vor fi controlate mai des de ANAF

de Stiri Buzau Media

Categorizarea contribuabililor din România în funcție de riscul fiscal pe care îl prezintă ar putea avea efecte nedorite asupra acelor companii sau persoane fizice autorizate care vor figura public cu risc ridicat, atrag atenția specialiștii. De exemplu, băncile le-ar putea refuza contractarea creditelor sau le-ar putea mări costurile cu dobânzile. Totodată, aceste entități ar trebui să se aștepte la controale dese ale autorităților.

În curând, firmele și persoanele fizice autorizate din România vor fi categorizate în funcție de riscul fiscal pe care îl au. Iar această „etichetă” de risc va fi publică pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și nu va putea fi contestată. Dincolo de efectele ce țin de imaginea unui business, specialiștii spun că un contribuabil cu risc ridicat ar putea fi refuzat de bănci atunci când cere un credit. Sau i s-ar putea cere dobânzi mai mari decât de obicei.

„Avem ca noțiune nouă publicarea pe site-ul ANAF a clasei de risc. Un contribuabil nu este neapărat încântat să i se publice o clasă de risc mare pe site-ul ANAF, mai ales că pot exista implicații, spre exemplu cu privire la contractarea unui credit de la o bancă. Poate că o bancă nu dorește să mai acorde un credit acelui contribuabil sau îi mărește dobânda”, a precizat recent Emanuel Băncilă, partener, litigii și dispute fiscal, potrivit avocatnet.ro. În același timp, contribuabilii categorizați la risc fiscal ridicat ar trebui să se aștepte la controale dese din partea inspectorilor ANAF. Asta ar putea însemna, de asemenea, costuri suplimentare – de data asta pentru ajutor juridic profesionist.

Însă de ce își schimbă autoritățile politica de administrare a creanțelor fiscale? De principiu, pentru o eficientizare a activității de control. Având această categorizare, inspectorii ANAF vor putea să se concentreze mai ales pe acei contribuabili care aduc probleme statului și partenerilor de afaceri. Concret, companiile și persoanele autorizate vor fi administrate în funcție de clasa de risc în care vor fi încadrate și, în acest sens, avem trei mari clase de risc: mic, mediu și ridicat. „În cazul creanțelor fiscale administrare de organul fiscal central, procedurile de administrare se realizează în funcție de clasa/subclasa de risc fiscal în care sunt încadrați contribuabilii ca urmare a analizei de risc efectuate de organul fiscal”, prevede Legea nr. 30/2019, cea care a introdus ideea categorizării în funcție de risc.

Așadar, gradul de risc al unui contribuabil va fi stabilit cu ajutorul analizei de risc, care va fi făcută periodic. Regulile administrării contribuabililor în funcție de gradul de risc vor fi incluse într-un ordin ANAF și vor apărea în Monitorul Oficial. Conform reprezentanților Fiscului, instituția va avea prevederile pregătite până la termenul impus de Legea nr. 30/2019 – 20 aprilie 2019.

Știri despre: , , ,