FOTO: Sală de sport modernă pentru elevii din comuna Vadu Pașii!

de Stiri Buzau Media

Copiii dar și părinții lor vor avea parte de o surpriză plăcută în viitorul apropiat. Mai exact, Primăria Vadu Pașii a reușit să concretizeze un proiect care constă în construirea unei săli de sport moderne, care va oferi elevilor un mediu adecvat pentru practicarea sportului. Locația unde va fi ridicată această construcție se află în apropierea Școlii Gimnaziale din Vadu Pașii. Sala de sport va fi construită pe o suprafață de 1.030 de metri pătrați, iar suprafața desfășurată va fi de 1.270 de metri pătrați. Imobilul va avea un spațiu foarte mare de parcare, precum și un spațiu verde obligatoriu, ce va fi un adevărat loc de recreere. Investiția este realizată cu fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții.

,,Sala de sport va fi realizată în spatele bisericii de la Vadu Pașii. Am căutat să fie cât  mai aproape de școala din centrul comunei unde avem cei mai mulți copii, să-și poată desfășura activitatea pe timp de iarnă. Era o problemă foarte delicată din punctul acesta de vedere. Investiția se ridică la aproape de 1 milion de euro și este realizată prin Ministerul Dezvoltării”, a declarat în pentru Buzăumedia, primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon. Recent, reprezentanții Primăriei Vadu Pașii au ridicat avizul necesar realizării acestei construcții, urmând ca mai apoi unitatea administrativ teritorială să emită ordinul de începere a lucrării. Constructorul care va duce la îndeplinire acest proiect este din Buzău și ar trebui să finalizeze lucrarea într-un termen de 9 luni.  

,,Întâi o să dăm ordinul de începere a lucrării și într-un timp foarte scurt, adică este vorba despre câteva zile, sperăm să înceapă și lucrarea efectivă. Noi eliberăm autorizația de construcție la nivel de Primărie, pentru că avem un Serviciu și ne permite legea. Au fost niște demersuri făcute cu ani în urmă și de data aceasta am găsit susținere deplină și sperăm să realizăm obiectivul respectiv, într-o perioadă cât mai scurtă”, a mai spus Gheorghe Firon. Sala de sport va avea peste 100 de locuri în tribună și va fi identică cu cea din curtea Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter” din Buzău. Sala va avea un teren modern, vestiare, băi și centrală termică proprie.