FOTO și VIDEO: Ram, un câine de nota 10 al Jandarmeriei Buzău, a ajuns la finalul carierei

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: IJJ Buzău
Sursa foto: IJJ Buzău

Și câinii-jandarmi se pensionează. După sute de misiuni grele, Ram, un câine ciobănesc german, din Buzău a ieșit la pensie. Special pentru el, jandarmii buzoieni i-au pregătit o ceremonie impresionantă. În anul 2013, Ram, proaspăt „absolvent” al Centrului Chinologic de la Sibiu, sosea în curtea jandarmeriei buzoiene, mișcările rapide ale cozii trădându-i emoțiile noului său început. A urmat o perioadă frumoasă, a fost lângă jandarmii buzoieni în sute de misiuni, a stat cu urechile ascuțite țintind spre cer și corpul arcuit, pregătit să intervină, dar a avut și momentele lui de bucurie, trădate tot de coada jucăușă, care aproape că se transforma într-o elice când era înconjurat de copii, pe timpul activităților demonstrative sau când era în patrulă prin parcuri.

Astăzi, Ram a ajuns la finalul carierei. Nu a fost la fel de țantoș ca de obicei! Urechile pleoștite, privirea tristă, coada nu mai are chef de joacă! „Parcă înțelege ce se întâmplă!” spune un coleg. A îmbrăcat pentru ultima dată uniforma sa, hamul inscripționat, și a venit alături de colegii lui, jandarmii buzoieni, nu pentru a pleca într-o nouă misiune, ci pentru o ultimă defilare. De astăzi se retrage din activitate, iar Florin, partenerul său, îi va purta aceeași grijă, preluându-l acasă la el. De astăzi, în aplauzele întregii unități,  Ram devine veteran jandarm.

Sursa foto: IJJ Buzău

În structurile Ministerului Afacerilor Interne, câinii folosiți în serviciu aparțin, în cele mai multe cazuri, rasei Cobănesc German. Specializați în patrulare-intervenție, ei sunt folosiți pentru menținerea, asigurarea și restabilirea ordinii publice, blocarea grupurilor care se comportă agresiv, împrăștierea grupurilor turbulente, căutarea și prinderea persoanelor care nu se supun măsurilor de ordine etc. Câinii de urmă sunt folosiți pentru prelucrarea urmelor de miros pentru descoperirea de persoane sau obiecte, identificarea persoanelor pe baza mirosului unui obiect care i-a aparținut, descoperit la locul faptei, și alte misiuni care presupun prelucrarea și exploatarea urmelor de miros.

În perioada de predresaj, la sediul unităților, se urmăresc realizarea atașamentului între conductor și câinele de serviciu, deprinderea cu numele, deprinderea cu zgarda/lesa, comenzile ”Aici!” și ”Bravo!”, dezvoltarea curajului față de persoanele străine, mersul alături de conductor, raportarea de obiecte, deprinderea cu transportul în autovehicule, dezvoltarea simțului mirosului. După faza de predresaj, cuplul chinologic urmează cursul de specializare, în cadrul Centrului Chinologic din Sibiu. Cursul de specializare durează trei luni pentru specializarea ”patrulare-intervenție” și șase luni pentru câinii specializați în ”prelucrare urmă.

Fiecare curs este structurat pe mai multe module, iar la finalul fiecărui modul câinele este evaluat, stabilindu-se dacă acesta corespunde sau nu specializării. Pentru menținerea câinilor de serviciu în condiții corespunzătoare, personalul care încadrează grupa de conductori câini servicii, execută zilnic antrenamentul acestora. În mod normal, un câine este menținut în activitate timp de opt ani însă. Procedura legală prevede faptul că, la sfârșitul perioadei de activitate, câinele de serviciu poate fi vândut prin licitație, urmând pașii obișnuiți ai acestei proceduri. Dacă acesta nu își găsește un nou stăpân, instructorul său îl poate primi în grijă, pentru tot restul vieții, dacă acesta își exprimă dorința de a prelua câinele.

Știri despre: , ,